Mană pentru Israel, hrană pentru mine

Exod 16:21 Astfel, în toate dimineţile, fiecare strîngea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea.
Exo 16:31 Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”.

Ce se întâmpla dacă israelitul dormea mai mult dimineaţa până soarele îi biciuia ochii? Ce păţea acel israelit care uita ce importantă-i dimineaţa pentru el?
Un gând îmi şopteşte că sufletul şi cugetul sunt tot atât de importante (dacă nu mai importante) ca trupul. Dar oare trăiesc eu acest adevăr, mi le hrănesc echitabil?
Israelitul se trezea dimineaţa înainte ca soarele să-i spulbere masa acelei zile şi şi-o însuşea. Timp de 40 de ani, cu excepţia sabatelor, poporul lui Dumnezeu îsi umplea omerul cu mană pentru câte o zi, înainte ca strălucirea soarelui să le fure „energia” acelei zile. Ştim că acest popor a excelat prin nemulţumirile lui, dar nu-mi amintesc să fi cârtit că mana „este livrată” la o oră mult prea matinală şi că mai bine rămân flămânzi decât să-şi ridice ochii din puf.
Iar acum să mă întorc la mine: profit eu de „mana dimineţii înrourate” sau las căldura soarelui să mi-o topească înainte de a-mi face provizia acelei zile? Îmi trag eu seva din „mana” zilnică sau las nepăsător sufletul şi cugetul să tânjească flămânde privind cu jind la trupul ce se desfată de bunătăţi, de când se ridică din pat şi până se aşează iar în el pentru odihnă?
La fel cum pentru a culege mana de la Dumnezeu, erau importante zorile, aşa cred că şi pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu este foarte prielnică dimineaţa. Să mă ajute Domnul să nu mai „flămânzesc” din cauza oboselii sau a nepăsării.