INSPIR, EXPIR

             Aşa cum pentru a trăi, alternăm inspiraţia cu expiraţia, tot aşa este nevoie şi în viaţa spirituală, ca învăţătura pe care am asimilat-o, să o practicăm în slujire. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla cu o persoană care nu ar putea expira dintr-un anumit motiv, s-ar rări inspiraţia, faţa i-ar căpăta o altă culoare, plămânii ar creşte mult în volum şi la un moment dat ar ceda. Fără a semăna pe ogorul tragicului, cred că şi în viaţa spirituală se întâmplă ceva asemănător: asimilăm învăţătură, creştem în cunoştinţă, începem să-i privim pe semeni „din strană”, mândria ne „întunecă orizontul” şi treptat, viaţa spirituală „se întinde lată pe colbul bătătorit”.
             Aud o voce din public care spune: „Nu-i adevărat, pentru că expirând, eliminăm dioxid de carbon, acesta nu-i folositor, nu este bună comparaţia”. Eu las capul jos şi fac un scurt apel la Botanică, unde am învăţat că pentru fotosinteză sunt necesare două elemente importante: LUMINĂ şi DIOXID DE CARBON şi mai adaug, că noi „expirăm” ce este necesar altora.
              Ca să echilibrăm viaţa spirituală este nevoie să alternăm acumularea învăţăturii cu practicarea acesteia, doar în acest fel ne vom clădi un caracter de slujitor având ca model pe Domnul Isus Hristos. Dacă noi construim doar pe „turnul învăţăturii”, s-ar putea să ne apreciem atât de mult, încât să-i vedem pe semeni de undeva de sus, îmbrăcându-ne în veşmântul mândriei; şi ştiţi ce scrie în Proverbe 16:18 Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înainte căderii.
              Doamne ajută-ne să alternăm învăţătura cu slujirea, astfel nu ne-om rupe oasele căzând de la „înălţimea învăţăturii”.