administrarea timpului liber

                  „Timpul liber” este cel mai important timp pe care-l avem. Mai exact, noi suntem „patronii” timpului liber, iar „afacerea” noastra are două direcţii. Spre progres (administrând timpul „în profit” ) sau spre faliment (irosind timpul pentru ceva nefolositor sau robindu-ne cu diferite practici care ne fură timpul). Oare câţi dintre noi au transformat timpul liber în timp „întemniţat” şi astfel am ajuns „administratori fără afacere”? Cuvintele mele nu sunt spre mustrare, ele au rolul de a ne confirma ceea ce spune conştiinţa când arată că ne irosim timpul.
                  După o analiză a situaţiei şi o evaluare a „profitului” obţinut în „afacerea mea”, am căutat repede „banca” ce dă împrumuturi fără a-mi cere situaţia profitului de pânâ acum. Am găsit această bancă, mi-am „încărcat contul”, dar am facut şi un târg. Acest târg are rolul de a mă conştientiza că sunt „creditor” şi că „afacerea” merge bine dacă aplic „normativele” băncii care mi-a acordat împrumutul. Astfel, eu m-am angajat să încep ziua cu parcurgerea progresivă a „normativelor” băncii mele (şi a altor materiale extrase din aceste normative) ce mă ajută să-mi administrez bine afacerea.
                   Folosind „timpul liber„ de după trezire în acest fel, mi-a fost mai uşor ca să raportez, întreaga zi, la acesta. Afirmaţiile mele au rolul de a evidenţia faptul că este important să ne alegem „banca potrivită”, să ne administrăm afacerea „conform legislaţiei” şi vom ajunge la concluzia că „afacerea” pe care o administrăm este darul/creditul băncii şi cu alte cuvinte timpul liber este timpul lui Dumnezeu.
             Să începem timpul nostru zilnic cu Dumnezeu şi roadele „libertăţii” noastre vor fi pe măsură.

Ce înseamnă timp liber?

            Un răspuns ar fi: timpul care ne rămâne pe lângă activitatea zilnică (învăţat/muncă) atribuţii/îndatoriri sociale şi odihnă. Dar liber din ce punct de vedere, liber să-l irosim, liber să-l pierdem nefăcând nimic, liber să ne satisfacem dorinţele, liber..., liber să ce?
            Parafrazez ce spuneam cu o altă ocazie: ceea ce intreprindem/facem, se oglindeşte în caracterul nostru, se ancorează în „centrul vieţii noastre” şi pune în valoare învăţăturile însuşite. Plecând de la cele de mai sus, consider că „timpul liber” este cel mai important timp pe care-l avem, atunci ce-i de făcut, cum să facem ca la sfârşitul zilei să nu ne umplem de remuşcări că ne-am mai târât timpul prin lucruri nedemne de un creştin? O astfel de întrebare a fost mult timp titlul primei pagini a gândurilor mele, dar fără fapte, teoria prinde mucegai şi nici miros plăcut n-are, aşa că am trecut la acţiune (nu-i meritul meu ci a Celui care m-a învăţat ce sa fac).
Întâi am conştientizat valoarea mare pe care o am, mai exact o administrez „timpul liber”, pe urmă mi-am făcut un plan de bătaie, după care am inceput cu paşi nesiguri dar cu multă dorinţa să pun în aplicare programul de reabilitare (dar nu singur, singuri nu merită să încercaţi că nu se ajunge la rezultatul dorit, programul are nevoie de Coordonator).
             Am descoperit că dimineaţa, când trupul este odihnit, mintea este limpede şi atmosfera înca moţăie în linişte, părtăşia cu Dumnezeu este deosebită, fiinţa îşi încarcă rezervoarele cu energie divină iar ziua devine o aripă pe care ne poartă Dumnezeu spre o „întâlnire sfântă”. Dimineaţa este ca strigătul unui copil când se naşte, ca roua pe roşul petalelor de trandafir, ca susurul cristalin a unui pârâu grăbit, ca bradul falnic din vârful muntelui, ca vântul pentru un vultur în zbor, dimineaţa este raza de soare pentru o zi senină, cât de multă pace oferă o dimineaţă petrecută cu Dumnezeu. Şi vă mărturisesc ceva, restul zilei se raportează la dimineaţa, nici timpului liber ce ne-a mai rămas nu-l vom mai petrece în alt fel după ce ne-am înmuiat buzele în „dulceaţa dimineţii”.
            Pare obositor să-ţi sacrifici somnul de dimineaţă, dar după primele experienţe te întrebi cum de ţi-ai irosit atâata timp dormind. ÎIncercaţi, viaţa oricum trece, important este cum trecem noi prin viaţăta.

SĂ TRĂIŢI BINE

              Posibil ca să vă fi stârnit un zâmbet acest slogan. Aveţi dreptate, ce am eu să scriu despre ce spune domnul Preşedinte Băsescu? (nu alegerile Parlamentului UE m-a determinat să aleg acest subiect)
              Hoinărind pe plaiurile gândurilor, mi-am dat seama câtă esenţă are acest slogan, deşi pentru mulţi a devenit o batjocură la adresa preşedintelui. Această sintagmă „să trăiţi bine” este înţeleasă de oameni ca o urare, ca o consecinţă, ca un rezultat a ceva. Mai mult decât o urare sau un efect, aceste cuvinte trebuie să fie parte integrantă a vieţii noastre, o trăire, un motiv pentru care ne trezim dimineaţa din pat. Iar ca un joc de cuvinte: să trăiţi bine şi veţi trăi bine. Să trăim bine trebuie să fie o preocupare a noastră zilnică, să fie modul în care noi dovedim că învăţătura pe care o avem nu este doar teorie.
               Poate părea fără esenţă ceea ce am scris până acum, dar am cerut sprijit şi acesta a venit prompt din partea apostolului Pavel care a scris Filipenilor în cap. 4 vers. 8 şi ne îndeamnă şi pe noi azi: „încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Pe scurt, „să trăiţi bine”

INSPIR, EXPIR

             Aşa cum pentru a trăi, alternăm inspiraţia cu expiraţia, tot aşa este nevoie şi în viaţa spirituală, ca învăţătura pe care am asimilat-o, să o practicăm în slujire. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla cu o persoană care nu ar putea expira dintr-un anumit motiv, s-ar rări inspiraţia, faţa i-ar căpăta o altă culoare, plămânii ar creşte mult în volum şi la un moment dat ar ceda. Fără a semăna pe ogorul tragicului, cred că şi în viaţa spirituală se întâmplă ceva asemănător: asimilăm învăţătură, creştem în cunoştinţă, începem să-i privim pe semeni „din strană”, mândria ne „întunecă orizontul” şi treptat, viaţa spirituală „se întinde lată pe colbul bătătorit”.
             Aud o voce din public care spune: „Nu-i adevărat, pentru că expirând, eliminăm dioxid de carbon, acesta nu-i folositor, nu este bună comparaţia”. Eu las capul jos şi fac un scurt apel la Botanică, unde am învăţat că pentru fotosinteză sunt necesare două elemente importante: LUMINĂ şi DIOXID DE CARBON şi mai adaug, că noi „expirăm” ce este necesar altora.
              Ca să echilibrăm viaţa spirituală este nevoie să alternăm acumularea învăţăturii cu practicarea acesteia, doar în acest fel ne vom clădi un caracter de slujitor având ca model pe Domnul Isus Hristos. Dacă noi construim doar pe „turnul învăţăturii”, s-ar putea să ne apreciem atât de mult, încât să-i vedem pe semeni de undeva de sus, îmbrăcându-ne în veşmântul mândriei; şi ştiţi ce scrie în Proverbe 16:18 Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înainte căderii.
              Doamne ajută-ne să alternăm învăţătura cu slujirea, astfel nu ne-om rupe oasele căzând de la „înălţimea învăţăturii”.

Mană pentru Israel, hrană pentru mine

Exod 16:21 Astfel, în toate dimineţile, fiecare strîngea cât îi trebuia pentru hrană; şi, când venea căldura soarelui, se topea.
Exo 16:31 Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”.

Ce se întâmpla dacă israelitul dormea mai mult dimineaţa până soarele îi biciuia ochii? Ce păţea acel israelit care uita ce importantă-i dimineaţa pentru el?
Un gând îmi şopteşte că sufletul şi cugetul sunt tot atât de importante (dacă nu mai importante) ca trupul. Dar oare trăiesc eu acest adevăr, mi le hrănesc echitabil?
Israelitul se trezea dimineaţa înainte ca soarele să-i spulbere masa acelei zile şi şi-o însuşea. Timp de 40 de ani, cu excepţia sabatelor, poporul lui Dumnezeu îsi umplea omerul cu mană pentru câte o zi, înainte ca strălucirea soarelui să le fure „energia” acelei zile. Ştim că acest popor a excelat prin nemulţumirile lui, dar nu-mi amintesc să fi cârtit că mana „este livrată” la o oră mult prea matinală şi că mai bine rămân flămânzi decât să-şi ridice ochii din puf.
Iar acum să mă întorc la mine: profit eu de „mana dimineţii înrourate” sau las căldura soarelui să mi-o topească înainte de a-mi face provizia acelei zile? Îmi trag eu seva din „mana” zilnică sau las nepăsător sufletul şi cugetul să tânjească flămânde privind cu jind la trupul ce se desfată de bunătăţi, de când se ridică din pat şi până se aşează iar în el pentru odihnă?
La fel cum pentru a culege mana de la Dumnezeu, erau importante zorile, aşa cred că şi pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu este foarte prielnică dimineaţa. Să mă ajute Domnul să nu mai „flămânzesc” din cauza oboselii sau a nepăsării.

SLUJIRE, DRAGOSTE, CRESTIN

            Fiecare din cuvintele de mai sus au o semnificaţie adâncă, despre fiecare s-ar putea scrie cărţi întregi, cu fiecare în parte nu mi-ar fi ruşine să apar în public. Dar oare de ce nu le-am scris eu separat, să scriu de fiecare-n parte, oare de ce nu le-am scris pe câte o pagină şi să găsesc exemple şi semnificaţii pentru ele? Cred că v-aţi dat seama, lor le stă foarte bine împreună, mână-n mână, aceste trei au calitatea de a scoate diamantul din om. Bine-nţeles, ele nu au nici o valoare în vitrină, pe tejghea sau în parcare, acestea trebuie să se întâlnească într-o persoană, iar această persoană să trăiască în concordanţă cu ele. Haideţi să le analizăm, să vedem de ce le stă bine împreună.

          Să luăm SLUJIREA – pentru ca ea să se manifeste are nevoie de o persoană şi aş spune eu de o persoana cu scopuri „înalte”, acesta ar putea fi crestinul el are ţinta de a împărăţi împreună cu Răscumpărătorul lui, iar Răscumpărătorul ne dă un exemplu în Luca 22:27 Căci care este mai mare: cine stă la masă, sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă? şi Eu totuşi, sunt în mijlocul vostru ca celce slujeşte la masă. Tot slujirea pentru a se manifesta armonios, mai are nevoie de ceva important şi anume, de dragoste Galateni 5:13-14 13 Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea
pământească, ci slujiţi-vã unii altora în dragoste. 14 Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`` şi iată cum am ajuns să admitem că slujirea are nevoie de dragostea unui crestin ca să se manifeste. 
 
           Dar DRAGOSTEA, cum funcţionează ea, la cel mai înalt standard? Păi dragostea, ca să ne putem da seama că există, ea trebuie să se manifeste , iar ca să se manifeste îi stă foarte bine în slujire, Evrei 13:1-3a 1 Stăruiţi în dragostea frăţească.
2 Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri. 3 Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; Dar unde-i subiectul, cine are dragoste, cine să slujească? Da, aveţi dreptate, crestinul este cel mai potrivit pentru aceasta. 1Petru 1:22 Deci ca unii care, prin ascultare de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima.
               
              Am ajuns la el, la CRESTIN, ne-am jucat ca şi cu mingea, am aruncat-o de la unul la altul până am ajuns la crestin . Crestinul, el are o poruncă în care trebuie să-şi trăiască viaţa, teoria lui, cunoştinţa lui, zelul lui, nu înseamnă nimic fără manifestarea acestei mari porunci dată de Domnul nostru Isus Cristos în Ioan13:34 Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Ce încurajator, ce motivant, pentru că versetul următor ne spune că aşa vom fi cunoscuţi ca ucenicii Domnului Isus, iubindu-ne unii pe alţii; iar noi vrem să fim ucenicii Lui, aşa că vrem să ne şi iubim.
(aici ar trebui să pun punct, dar mă simt ca salahorul care îşi opreşte betoniera înainte ca meşterul să termine peretele de tencuit) Asa că haideţi să vedem unde am rămas.
Într-o intersecţie unde se întâlneşte creştinul cu dragostea, dar ca să-şi poată exprima creştinul dragostea are nevoie de, ... cuvinte, nu, ... de muzică, nu, ... de soare, nu, ... de ploaie, nu, ... nu are nevoie decât de cel sau cei pe care sa-i iubească şi de cadru în care să-şi manifeste slujirea şi iată că am pus indicator pe unde să o ia creştinul şi dragostea împreună, şi anume pe calea slujirii. Le-am amestecat, le-am scuturat, le-am aşezat la loc şi tragem concluzia, toate trei sunt foarte importante dar nu pot supravieţui separat, acestea se hrănesc unele pe altele, iar dacă suferă careva, tot ansamblul are de suferit, să ne ajute Tatăl Ceresc să le ţinem strâns legate împreună, ca bucuria noastră să fie deplină atunci când ni se va spune „veniţi binecuvăntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” Amin Evrei 6:10

Stau doi prieteni la răscruce,
Întrebarea este; unde se vor duce?
Creştinul şi dragostea nu ştiu unde s-o apuce;
Dar privirea li se-ndreaptă spre „indicatorul” de pe cruce,
Care îi îndeamnă la slujire dulce.

Binecuvântarea încercării

          Ce egoist este omul şi neîntelept uneori.

         Are Domnul gând să purifice aurul din noi prin încercări, are El un plan cu noi, are El o strategie de a ne ajută să ajungem la ţinta spre care am pornit, iar noi înecaţi în egoism şi plini de frică, cerem disperaţi ca să ieşim din „programul de încercări” fără a ne gândi că cei neîncercaţi nu au ocazia de a-şi curăţa caracterul (haina) pentru întâlnirea cu „Mirele”. Am privit în spate, am „scanat” doar ultima săptămână (scris în 27.01.07, cu caietul în braţe, în autobus) şi am ajuns la concluzia că ne ferim de multe binecuvântări atunci cand fugim de încercări, sau când cerem să fim trecuţi peste ele.
Haideti să ne folosim „ochii” să vedem care sunt beneficiile unei încercări.
         1 Oamenii işi unesc mâinile pentru rugă în comun = depăşirea unor frustrări şi bariere de comunicare între semeni şi rugăciuni mai arzătoare pentru o cauza precisă (sprijin ceresc în încercare , de exemplu).
         2 Cei dragi persoanei încercate işi „dau mâna”(se înlănţuie în dragoste) pentru susţinerea cauzei = frângerea distanţelor, imbrăţişări fierbinţi, îmbărbătare, mângâiere, dragoste manifestată cu sau fără cuvinte.
        4 Modelarea caracterului celui încercat = smerenie, iubire de Dumnezeu, sincere rugăciuni.
        5 Exemplu pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu, aceştia văd empatia şi sacrificiul crestinului, îşi pun întrebări şi uneori doresc şi ei o astfel de viaţă.
Iată câte privilegii avem atunci când trecem prin încercări. Mulţumim lui Dumnezeu că viaţa nu este uşoară ca un fulg, pentru că fulgul când dă de cald şi bine, se topeste, (săracul), ci este pietroasă, astfel greutăţile nu o pot zdrobi cu uşurinţă.